Categories: Stiri
      Date: Mar 26, 2012
     Title: Sfânta Spovadă

Sfânta Spovadă
- o întâlnire cu Tatăl milostiv -

Odată, un european a invitat doi şefi de trib africani să călătorească o vreme, împreună cu el. La sfârşitul primei zile ei i-au răspuns: „Trupurile noastre au călătorit departe, dar sufletele noastre n-au putut ţine pasul. Acum trebuie să aşteptăm câteva zile, ca sufletele să ne ajungă.”
În lumea în care trăim există mereu pericolul ca în mijlocul agitației de zi cu zi, în mijlocul progresului ştiinţific şi tehnic al omenirii, să sfârşim prin a confunda izvorul fericirii şi al păcii sufleteşti cu abundenţa bunurile materiale, ajungând până într-acolo încât riscăm să nu ne mai întâlnim nici cu Dumnezeu şi nici cu noi înşine.



Tocmai de aceea, Biserica, ca o mamă grijulie şi iubitoare care vrea binele fiilor săi, ne pune la dispoziţie în fiecare an două perioade de timp sfânt, timpul Adventului şi al Postului Mare, pentru „a ne trage sufletul” şi pentru a ne reaminti de importanţa acestuia şi de necesitatea pregătirii noastre pentru întâlnirea cu Domnul.
La începutul Postului Mare, în Miercurea Cenuşii, răsună ca o atenţionare îndemnul sfântului apostol Paul: „Fraţilor, vă implorăm în numele lui Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu. Acum este timpul potrivit” (2Cor 5,20). Prin acest îndemn sfântul Paul vrea să ne transmită un adevăr pe care noi oamenii, prin modul nostru de a trăi, deseori tindem să-l uităm ori să-l ignorăm cu desăvârşire şi anume că: dacă nu ne vom împăca cu Dumnezeu, nu vom găsi niciodată pacea cu noi înşine, cu semenii noştri şi fericirea spre care tinde sufletul nostru şi toate acţiunile vieţii noastre.
Mijlocul cel mai bun pentru a pune în practică îndemnul sfântului Paul de la începutul timpului de pregătire pentru sărbătorile pascale care se apropie, este, printre altele, acela de a face o spovadă bună. Dar cum să faci o spovadă bună când în loc să priveşti acest dumnezeiesc sacrament ca pe o întâlnire personală cu Isus cel milostiv, cu medicul sufletelor noastre, îl priveşti ca pe o povară, ca pe un gest ce trebuie împlinit mai mult de ochii şi de gura mamei sau a soţiei sau a celor mai apropiaţi care insistă să te vadă mergând la scaunul de spovadă şi apoi la Sfânta Împărtăşanie, mai ales în sărbătoarea Învierii Domnului, aşa cum ne îndeamnă a treia poruncă a Bisericii?! Este dureros să constatăm că printre cei care preţuiesc întâlnirea personală cu milostivirea lui Dumnezeu în Sfânta Spovadă, mai există şi creştini care rămân atât de nepăsători faţă de acest sfânt sacrament şi faţă de problema mântuirii sufletului, stând poate cu lunile sau cu anii departe de Dumnezeu, râzând şi glumind cu păcatul în suflet, inconştieţi de pericolul ce-i poate aştepta în veşnicie: acela de a se vedea excluşi pentru totdeauna de la vederea feţei lui Dumnezeu, pentru care am fost creaţi.
Există undeva o mică broşură intitulată „De ce nu te spovedeşti?”, broşură scrisă de părintele franciscan Iosif Tălmăcel în anul 1936 şi care conţine câteva din motivele deseori invocate de către cei care nu se spovedesc. În cele ce urmează vă invit să vedem împreună câteva din aceste motive, deoarece din răspunsurile oferite de părintele Iosif avem multe de învăţat şi noi cei de astăzi, care obişnuim uneori să ne numim oameni moderni, înaintaţi, dar poate uneori, din păcate, trebuie să recunoaştem, înaintaşi doar cu progresul ştiinţific şi tehnic, doar în cele ce ţin de trup, dar nu şi în cele spirituale.
- „De ce nu te spovedeşti?” - „M-aş spovedi dar nu am timp?”
- Nu ai timp?... Te rog spune aceste vorbe mai încet, să te aud numai eu, căci de te-or auzi şi alţii, vor începe să râdă în hohote şi nu de alta, dar mi-ar fi mie ruşine de ruşinea dumneatale...
- Nu ai timp?... Dar pentru a mânca, şi chiar de mai multe ori pe zi, găseşti timp?... Nu ai timp?... Dar pentru a sta de vorbă fără rost cu prietenii ceasuri întregi, pentru a merge la plimbare, pentru a merge la cinematograf, pentru a merge la vânătoare, pentru a învârti diferite afaceri, mai mult sau mai puţin cinstite, găseşti timp destul? Scuza că nu ai timp e o scuză proastă şi te rog să n-o mai aduci niciodată. Mai bine spune că nu vrei, căci omul când vrea găseşte întotdeauna timp, mai ales când e vorba de un interes mare. şi interesul cel mai mare pe care trebuie să-l aibă omul în viaţă este asigurarea mântuirii sufletului său.
- „Nu mă spovedesc pentru că n-am nevoie; eu mă port bine şi poate chiar mai bine decât atâţia care se spovedesc des.”
- Îmi pare foarte bine de cele ce-mi spui, numai să fie adevărat; dar mi-e teamă că minţi. Nu ai nevoie de spovadă?... Păstrezi tu toate poruncile lui Dumnezeu şi ale Bisericii?... Nu te-ai certat cu nimeni?... Nu ai invidiat pe nimeni?... Nu ai primit niciun gând rău?... Nu ai înjurat niciodată? Ai participat la Sfânta Liturghie în toate duminicile şi sărbătorile de poruncă?... Ai postit întotdeuna când era zi de post? Te-ai îngrijit bine de familie?... Ai fost modest în vorbe, gesturi şi îmbrăcăminte?... Ai fost întotdeuna curat în dorinţele tale?... Ţi-ai îndeplinit cu exactitate toate îndatoririle stării tale? Te-ai împărtăşit întotdeuna de Paşti? Nu ai întrecut măsura în mâncare şi mai ales în băutură?... etc... etc... etc...!!!
E uşor a spune că te porţi bine, dar văd că-ţi este cam greu să răspunzi la întrebările ce ţi le-am pus. Îmi spui că te porţi poate chiar mai bine decât cei care se spovedesc des. Se poate, pentru că nu spovada deasă face pe om mai bun, ci spovada făcută bine.
- „De ce să mă spovedesc?... Doar nu am furat, n-am stricat casa nimănui şi n-am omorât pe nimeni!”
- N-ai furat?... Dar oare nu ai vorbit de rău pe nimeni? Nu ai înşelat pe nimeni? Ai dat muncitorului plata precum se cuvenea? Ţi-ai plătit toate datoriile la timp?... Ai dat înapoi lucrurile găsite? Vezi că se poate fura în mai multe feluri.
- „Nu ai omorât pe nimeni?... Dar oare nu ai dat în viaţă niciun exemplu rău prin vorbele, faptele ori purtările tale?... Nu ai ispitit pe nimeni niciodată?...
- „Nu mă spovedesc pentru simplul motiv că n-am niciun păcat.”
- Foarte bine, mă simt fericit că am ocazia să stau de vorbă cu un sfânt. Ce spui, oare n-am putea începe procesul canonic pentru ca Biserica să te pună în rândul sfinților?... Dar bagă de seamă cum răspunzi, căci la procesele de canonizare este şi un avocat poreclit „avocatul diavolului”, care pune beţe în roate şi găseşte nod în papură şi păr în ou. Tu spui că n-ai niciun păcat şi sfântul Ioan ne spune că: „Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi” (1In 1,8). Cine dintre noi are dreptate?... Eu cred că sfântul Ioan, care vorbeşte în numele lui Dumnezeu... şi atunci?... Iată ce-ţi spun eu: nu te mai codi atâta şi spune cu vameşul din Evanghelie: „Dumnezeule, îndură-te de mine păcătosul!” (Lc 18,13).
- „Nu mă spovedesc pentru o mie şi una de motive.”
- N-or fi tocmai atâtea motive, ci or fi ceva mai puţine, şi să mă ierţi dacă o să te contrazic şi le voi reduce numai la unul singur. Dumneata nu te spovedeşti pentru că nu vrei s-o rupi cu păcatul. Acesta este singurul şi adevăratul motiv. Dumneata ca soţ poate ai vreo legătură nepermisă ce nu vrei s-o rupi; ca om de afaceri poate eşti încurcat cu ceva afaceri murdare, cu ceva escrocherii, cu delapidări de fonduri şi ştii că duhovnicul te va obliga să restitui şi să repari daunele; ca tânăr cavaler crezând că tot ce zboară se şi mănâncă, poate eşti încurcat în chestii mai puţin cuviincioase şi nu ai curajul să te desparţi de unele persoane, sau de anumite locuri, sau de anumite obiceiuri necuviincioase. Dumneata ca soţie vrei să fii soţie modernă, veşnic cu siluetă şi fără griji şi necazuri şi de aceea, prin mijloace nepermise, cauţi să nu ai copii, sau să te descotoroseşti de ei, săvârşind crime ascunse. Lucrul acesta ştii că este oprit de Dumnezeu şi că duhovnicul nu-ţi va da dezlegarea dacă nu te vei îndrepta. În felul acesta aş putea să înşir o mulţime de păcate asemănătoare, de care dumneata, oricine ai fi, nu ai curajul şi nu vrei să te desparţi.
- „Mă voi spovedi mai târziu, mai spre bătrâneţe.”
- Ai vrea să spui că te vei spovedi în ceasul morţii, dar nu ai curajul, pentru că gândul morţii te-nfioară. Mai târziu?... Dar vei ajunge oare la acel târziu?... Nu amâna cu spovada, căci amânarea nu e bună; moartea te poate doborî pe neaşteptate, fără chiar să ai timp să poţi zice: „Doamne, iartă-mă.”
Iată, aşadar, cum toate motivele des invocate de cei care amână să facă o spovadă bună nu pot sta în picioare: sunt false motive. Să nu lăsăm aşadar să treacă timpul pascal fără a ne spovedi şi împărtăşi în timpul Paştelui şi nu numai. Să privim la acest sfânt sacrament gândindu-ne că noi suntem acel fiu risipitor pe care Tatăl ceresc îl aşteaptă să se întoarcă acasă. Să nu ne înspăimânte mulţimea şi greutatea păcatelor ci să ne gândim la atitudinea pe care Isus a avut-o în timpul vieţii sale faţă de cei păcătoşi, la Isus care este în căutarea oiţei pierdute sau rătăcite. Să nu avem o concepţie greşită despre Sfânta Spovadă spunând: mă spovedesc pentru ca să fiu eliberat de păcat şi să nu ajung în iad. Nu! Mă spovedesc pentru că îl iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice. Gândul la câtă bucurie am putea să-i facem Tatălui nostru ceresc printr-o sfântă spovadă bună să ne dea curajul întoarcerii pe calea binelui. Să ne gândim apoi la mulţimea binecuvântărilor şi a harurilor pe care Domnul le revarsă în viaţa noastră atunci când preotul, în numele Sfintei Treimi, rosteşte asupra noastră cuvintele dezlegării. Un medic psihiatru catolic mărturisea, pe bună dreptate, despre profesia sa spunând: „Lumea vine aici făcând coadă şi plăteşte sume exorbitante, încercând să obţină ceea ce Biserica dă gratuit. şi apoi se aleg cu nimic altceva decât cu o soluţie ştiinţifică, foarte departe de a realiza efectul dezlegării pe care o dă duhovnicul” (Catholic Digest, noiembrie 1939). O mărturie care confirmă ceea ce spuneam la început şi anume că: pacea şi fericirea adevărată spre care tindem, nu o vom găsi decât în Dumnezeu.
Să nu rămânem în timpul sfânt al Postului Mare doar la o simplă intenţie de a ne spovedi, de a ne îndrepta şi toate acestea în grabă şi fără nicio valoare. Sfântul Ioan Maria Vianney spunea că „mulţi se spovedesc, dar puţini se convertesc, fiindcă puţini se spovedesc cu căinţă”, se spovedesc doar cu o simplă intenţie de a se converti şi toate acestea pentru că cercetarea cugetului o fac în grabă, în mod superficial, neluându-şi nicio propunere adevărată şi fermă (puternică) de a se îndrepta, pentru că nu învaţă din greşelile din trecut şi nu se întreabă: oare care a fost cauza acelei căderi şi ce am de făcut pe viitor pentru ca să nu mi se mai întâmple acelaşi lucru?!
Spune cunoscuta zicală ascetică: „Drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”... sau poate mai bine spus cu „false intenţii” cărora li s-a împotrivit Isus atunci când a spus: „Nu oricine îmi zice „Doamne, Doamne!” va intra în împărăţia cerurilor, ci acela care împlineşte voinţa Tatălui meu, care este în ceruri” (Mt 7,21). Poate să se excludă din împărăţia cerurilor şi acela care se spovedeşte periodic, dar nu ia o hotărâre şi nu face un pas concret pentru a-şi corecta greşelile. Să luăm în serios, aşadar, ceea ce promitem la scaunul de spovadă: că „mă voi strădui din toate puterile să nu mai păcătuiesc şi să ocolesc ocaziile de păcat.” Aşa să ne ajute Dumnezeu!

pr. Ştefan Bortă