Sfințirea ca preot a părintelui Gabriel

În ziua solemnităţii Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul PS Petru Gherghel a hirotonit 25 de preoţi miercuri, 29 iunie 2011 în cadrul Liturghiei celebrate la ora 11.00 în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Au fost prezenţi, de asemenea, PS Aurel Percă, PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, aproximativ 170 de preoţi, familiile preoţilor noi sfinţiţi şi numeroşi credincioşi.

Ajutaţi de Dumnezeu, îndrumaţi de preoţii formatori şi sprijiniţi de propriile familii, preoţii noi sfinţiţi au ajuns la momentul mult aşteptat: ziua hirotonirii lor. Această zi marchează sfârşitul drumului formării în seminar, dar, totodată, este ziua în care încep drumul perfecţionării între oameni.

Printre cei consacraţi s-a aflat şi Balint Mihai-Gabriel, născut în 29 septembrie 1984 din comunitatea Pustiana.

Sărbătoarea primiţiei - prima sfântă liturghie - noului părinte a avut loc în satul natal al părintelui, localitatea Pustiana, în biserica romano-catolică închinată Sf. Ştefan Rege în data de 3 iulie 2011. Alături de credincioşii din parohie, părintele paroh, decan de Moineşti, Augustin Benchea şi părintele vicar Ştefan Bortă la celebrare au participat preoţi originari din Pustiana precum şi alţi preoţi invitaţi.

Cele două evenimente au fost surprinse într-un montaj realizat de părintele vicar Ştefan Bortă pe care-l putem urmări în continuare:

Îi urăm părintelui Gabriel ca Dumnezeu să-l călăuzească pe drumul ales!

19.07.2011, A. Borto

Categorie: Arhivă
Iul 19, 2011