Depunerea adeziunii la Acţiunea Catolică în Parohia Pustiana

Duminică, 5 decembrie 2010, în a doua duminică a Adventului un număr de 46 de copii, 30 de tineri și 67 de adulți din Parohia Pustiana din Dieceza de Iaşi și-au depus adeziunea la Acțiunea Catolică în cadrul Sfintelor Liturghii celebrate de pr. Augustin Benchea, parohul comunităţii, decan de Moinești și pr. Ștefan Bortă, vicar parohial.

După o pregătire intensă copiii, tinerii și adulții din comunitatea Pustiana și-au depus această adeziune, copiii în cadrul liturghiei de dimineață, tinerii și adulții în cadrul liturghiei solemne de la orele 11.

Părintele Paroh i-a îndemnat pe noii membrii ai Acțiunii Catolice să aibă un an plin de acțiuni, felicitându-i pentru da-ul lor curajos şi hotărât şi i-a încurajat pe toţi ca aceste angajamente pe care le-au luat să le poată duce la îndeplinire cu responsabilitate.

Momentele importante din cadrul Sfintelor Liturghii au fost imortalizate, iar după terminarea celebrărilor s-au făcut fotografii de grup, imagini care pot fi vizualizate și în Galeria acestei pagini.

Felicitări păstorilor noștrii pentru acest evenimet, felicitări noilor membrii din Acțiunea Catolică pentru drumul ales!

Categorie: Arhivă
Dec 6, 2010